de Gheorghe (Gogu) Popescu,
un TSA-ist roman
un TSA-ist roman
MOTTO: „Se vede cu ochiul liber şi se simte aproape în fiecare clipă: nu mai există respect! Aflat între valorile fundamentale ale oricărui popor civilizat, respectul nu se mai regăseşte în viaţa de zi cu zi a românului.”
TEODOR PALADE: Recursul la respect - Q Magazine
TEODOR PALADE: Recursul la respect - Q Magazine
1. Memento
Am inceput sa pun pe hartie acest recurs la respect pentru ca Avenul de sub varful Grind
s-a nascut din visele, indrazneala si incapatanarea a patru oameni, din generatii diferite, de-a lungul a sapte decenii.
Alpinisti, turisti, geologi, ingineri, localnici si visatori pe care viata i-a purtat prin arealul muntelui Piatra Craiului au creat si perpetuat legenda “lacului subteran”. Multi au cautat calea, dar putini au mentinut vie si cu incapatanare flacara acestui vis.
In secolul trecut, istoria cautarilor a inceput cu Alfred Prox care in anii ’30 a inceput cercetari sistematice pentru a gasi accesul spre adancurile Pietrei Craiului si de la care am primit in anul 1987, desi era la o varsta venerabila, indemnul de a nu renunta si de a deschide calea spre maruntaiele Pietrei. A fost clipa astrala cand Walter mi-a inmanat simbolic bastonul stafetei de la octogenarul Prox.
A fost apoi Walter Gutt, om de munte de vaza al Brasovului, cel care in deceniul al cincilea facea sapaturi in avenul din Vladusca timp de 3 ani si cerceta cu alpinistii carstul Westwandului. El a fost eminenta cenusie a speologiei brasovene de-a lungul deceniilor si ajutor de nadejde pentru mai tinerii cercetatori ai Institutului de Speologie Emil Racovita. El mi-a dat tot ce am dorit ca echipament de explorare si l-a tinut la curent pe Alfred Prox cu stadiul sapaturii in aven.
Dincolo de munti, in Campulung Muscel, a trait Ioan (Tica) Dobrescu, un speolog neobosit si necrutator. A fost omologul lui Walter. A cunoscut ca nimeni altul carstul Pietrei Craiului. De numele lui este legata descoperirea Avenului de sub varful Grind in toamna anului 1985. Mi-a dat vestea buna toamna tarziu si impreuna am purces in vara urmatoare la cucerirea celui mai tare aven din Romania.
Gheorghe (Gogu) Popescu, copilul, prin adoptie speologica, al celor trei. Cel care a organizat si facut premiera completa a Avenului de sub varful Grind, explorand putul nr 5 (Niagara) si terminusul avenului in 16 iunie 1986. Intre 1986-1991, va organiza si desfasura primul proiect de sapaturi la adancime pentru decolmatarea pasajului de acces spre visele neimplinite ale inaintasilor.
Va aduce pentru prima data la aceeasi masa pe Ioan Dobrescu si Istvan Denes de la CS “Avenul Brasov” si vor semna in anul 1987, prima Conventie tripartita intre cluburi de speologie de colaborare pentru exploarea acestui aven.
2. Recviem
Walter Gutt a murit prematur rapus de o boala necrutatoare. L-am vazut ultima oara in 1995 la Brasov, pe cand murise tanarul Cornel Rotaru in aventura nesabuita nascuta din instincte primare a grupului speo-pirat din Colibasi. Atunci, acasa la Walter, am plans si Walter in intelepciunea lui m-a imbarbatat si mi-a dat exemplul lui Ford, ce nu putea fi raspunzator pentru accidentele de automobil.
Nenea Tica Dobrescu s-a stins din viata acum mai bine de un an. Un speolog desavarsit. L-am cunoscut inca din anul 1976. El mi-a pus pentru prima data coarda de alpinism in mana si mi-a acordat increderea totala dupa premiera avenului. Amandoi am strans pe prietenii si colegii nostri in speologie si am construit refugiul speologic de la 1900 metri altitudine. Ii multumesc.
Prietenul meu Petrica Arvatu care a murit la iesirea dintr-un traseu de alpinism, la o vreme dupa explorarea avenului.
Pali Matos, neobositul speolog si reporter de la Speo-Telex, nu mai este printre noi de multi ani.
Teodor Negoita, cercetator polar si speolog solitar s-a stins din viata anul trecut.
I-am amintit aici pe toti cei care mai mult sau mai putin au fost langa mine si au investit in crezul ca avenul continua.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
3. Inceputurile
Bunul meu prieten Nelu Bostan, traieste. Am sa-l rog sa ma lase sa evoc asa cum a fost la Grind inca de la inceput… Parca il vad si acum in acea duminica spre seara, pe 15 iunie 1986, langa salasul de pe brana de 1900 metri altitudine, impreuna cu Petrica Arvatu, Dobrescu si ceilalti, trasi la fata, obositi si tristi, povestindu-mi la ce sa ne asteptam jos. Era un aven de groaza…
…In toamna lui 1985, Ioan Dobrescu si o echipa de la Clubul de speologie “Piatra Craiului” au gasit fisura din peretele hornului. S-a coborat primul put, dar continuarea era obturata cu grohotis si zapada. Nenea Tica a luat decizia inteleapta de a lasa explorarea pentru la anul. Venea iarna, iar logistica era anevoioasa.
Mi-adic aminte scrisoarea primita de la el, scriindu-mi cu emotie, ca a gasit o gaura care sufla tare… Am stabilit de comun acord sa pastram secretul descoperirii si sa facem explorarea impreuna in vara viitoare. Urma sa ne intalnim vineri 13 iunie 1986 la refugiul de tabla de la Grind…
Duminica, pe 15 iunie 1986, echipa de varf de la CS Piatra Craiului Campulung Muscel, formata din Petrica Arvatu si Nelu Bostan au coborat in premiera puturile 2, 3 si 4 din Avenul de sub varful Grind, oprindu-se la minus 122 metri, la intrarea in putul 5. Au abandonat explorarea din cauza tehnicii de explorare deficitare si s-au retras la suprafata cu echipa de sprijin.
A doua zi, luni, pe 16 iunie 1986, cealalta echipa formata din Gheorghe (Gogu) Popescu de la CS “Z” Oradea, Adrian Nicolau si Florin Stanciu, amandoi de la CS “Hades” Ploiesti, aveau sa aplice Tehnicile Speologice Alpine pentru prima data in acest aven si explorau in premiera putul 5 si atingeau terminusul la minus 200 m (dupa cartarea autorului), sau minus 165, 175, 180 metri dupa alte cartari.
La baza cascadei de pe putul 5, in partea opusa, o imensa aglomerare de brecie de falie obtura definitiv continuarea. Undeva pe sub ea apa isi facea drum. Ascultam toti trei clipocitul apei pe sub pietre, aburul respiratiei incepea sa se acumuleze iar frigul patrunzator deja ne trezea din amorteala.
Frustrarea era fara margini !...
Cinci lucruri se definesc ca adevar in istoria descoperirilor din acest aven:
A. Avenul de sub varful Grind a fost descoperit in toamna anului 1985 de catre Ioan Dobrescu si echipa CS Piatra Craiului, dar explorarea completa s-a amanat pentru anul 1986 din cauza apropierii iernii si a lipsei de logistica.
B. Intre 15-16 iunie 1986, speologi de la CS “Piatra Craiului” Campulung Muscel, CS “Z” Oradea si CS “Hades” Ploiesti au explorat in premiera Avenul de sub varful Grind de la suprafata pana la terminusul de la baza putului 5, la minus 200 metri (cartare provizorie), unde nu mai exista continuare pentru om.
C. Acest aven avea sa schimbe din temelii modul de explorare a verticalelor din carstul romanesc, avea sa fie primul aven alpin romanesc, explorat de speologi de la mai multe cluburi, aplicand TSA-ul si spiritul CS “Z” de atunci, lucru rar intalnit in speologia acelor ani.
D. Tot atunci, pe 16 iunie 1986, s-a luat decizia istorica de a sapa in pasaj cu orice pret si oricat de mult timp. Decolmatarea la mare adancime si de lunga durata a reprezentat o noutate in speologia explorativa a acelor ani.
E. Fisa de declaratie la Cadastrul pesterilor are inregistrata denumirea: Avenul de sub varful Grind. Prin urmare este denumirea data oficial dupa cartarea avenului si declararea lui oficiala.
La o ora tarzie in noapte, s-a inceput sa se scoata cu mainile goale malul argilos si pietrisul ce acoperea circa 10 metri cubi de daramatura.
Incepuse cea mai amarnica aventura pentru mine… pentru ca fusese programat sa ma aflu la locul potrivit si la momentul potrivit.
4. Inceputul sfarsitului
Istorisirea mea continua punctand o scurta si o altfel de istorie a speologiei de amatori, pentru a intelege astazi resorturile ascunse si tendintele care au dus la marea “extinctie speologica” din anii 1990 si la aparitia celui mai adanc aven alpin din Carpati. Termenul de “extinctie speologica” imi apartine.
5. Primele mele contacte cu speologia
Undeva intr-un pod, uitate de timp, sunt cateva scutiri de la cursuri semnate de
Emilian Cristea. Deunazi, un confrate la simpozionul de Glaciologie de la Piatra Neamt imi spunea sa le caut, pentru ca autograful lui nea Milica este valoros.
Parca a fost ieri. In 1976 fondam impreuna cu Florin Voicila Clubul de speologie “Hades” in Institutul de Petrol si Gaze din Ploiesti, ca o continuare a vestitului club de alpinism IPGG, desfiintat dupa mutarea facultatilor de petrol si gaze de la Bucuresti la Ploiesti. Lecturile mele din Ionel Coman, W.Kargel, Em. Cristea sau M.Bleahu, ma familiarizasera cu lumea adancurilor, totusi eu ramaneam un alpinist convins.
Din combinatia asta irezistibila avea sa se nasca TSA-istul de mai tarziu. Pentru cine nu stie, TSA-ist este un speolog care aplica tehnici speologice alpine- inventate de francezi, intr-un fel de alpinism subteran.
6. Speologia- sport de masa si tendintele centrifuge
Sfarsitul deceniului sapte aducea agregarea finala a entuziastilor intr-o miscare
speologica nemaiintalnita. Miscarea de amatori. Emilian Cristea si dr. Marcian Bleahu au fost fondatorii ei. Sport sau amatorism ? Dezbateri nesfarsite, pentru ca intr-un final, doctorul sa decida. Va exista si sport pentru ca trebuia sa existam in cadrul unei Comisii specializate din Federatia Romana de Turism Alpinism. Nu puteam avea o federatie de speologie de amatori.
Inca de la bun inceput a existat opozitie impotriva ideii de sport si de competitie. Amintirea mortilor din mansele contra cronometru din alpinism era inca vie. In tot acest timp, cluburile de speologie mici si frustrate au cautat si alte modalitati de exprimare si, incetul cu incetul, s-a osificat ideea ca unele grupari speologice sunt favorizate, iar altele nu.
Avenul de sub varful Grind s-a nascut dintr-o astfel de frustrare sau altfel spus, din spirit de fronda.
7. CS “Z” Oradea, sau inceputul “dizidentei” in speologia sportiva
In anul 1980 paraseam CS “Hades”, iar in anul 1981 eram adoptat de Clubul de speologie
“Z” din Oradea. Aveam sa fiu aruncat in explorarea dura si nemiloasa a pesterii din paraul Hodobanei si a carstului din Muntii Apuseni. Aveam sa parasesc clubul in august 1986 si inscriam premiera facuta in Avenul de sub varful Grind in portofoliul bogat al clubului.
CS “Z” a fost primul club de speologie care a nu a tinut cont de apartenenta speologilor la un club oarecare. Explorarile marilor sisteme subterane descoperite, fiind facute cu oricine era capabil s-o faca. Nu a contat ca era speolog din tara sau din strainatate. S-a creat un nou tip de autofinantare a clubului si un stil simplu, direct si eficient de explorare si valorificare a marilor goluri subterane.
CS “Z” a fost primul club de speologie care in conditiile vitrege a dictaturii partidului comunist, a organizat in 1983 primul stagiu de perfectionare TSA din Romania intr-o totala sfidare a politicii de atunci si a retribuit primii monitori de TSA din Romania. Am fost astfel primul monitor de TSA din Romania alaturi de Vlad Gherghiceanu, Mircea Tent si Nicu Sasu. Bineinteles ca reactiile oficiale ne-au fost complet defavorabile, dar totul s-a oprit aici.
8. Marirea si decaderea unui speolog charismatic
CS “Z” Oradea a avut in acei ani o existenta zbuciumata si plina de evenimente
speologice de varf. Promotorul lor a fost Liviu Valenas- geograf la Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea. Un speolog de exceptie, dar controversat pentru acei ani, fiind placut de unii si urat de altii.
Datorita proiectelor speologice indraznete si sfidarii pe fata a tendintei sportive- tot mai pregnanta in miscarea speologica nationala, incetul cu incetul, speologi din toata tara au inceput sa vina tot mai aproape de clubul oradean. Reactia oculta din partea oficialitatilor a fost violenta. Printre altele, Securitatea a intrat pe fir. Valenas a fost dat afara de la Muzeul Tarii Crisurilor, pe fondul parasirii tarii de catre un membru al familiei. Apoi escapadele bahice exagerate si intretinute voit sau nu, au compromis activitatea clubului…
Aveam sa parasesc clubul in august 1986, cu un gust amar si cu tinicheaua de coada. Eram “locotenentul lui Valenas”, privit piezis si evitat de unii si altii.
9. Clubul TSA
Intr-o vreme in care echipamentele originale de TSA erau mai valoroase decat o Dacia 1300, aveam sa polarizez in jurul meu speologi ce cunosteau Tehnicile Speologice Alpine la acea data. Erau speologi amatori de la “Hades”, “Focul Viu”, “CSERB”, “Carst Bacau”, “Z”. Era in anul 1984 si ne-am reunit intr-o grupare numita TSA Club. Nu era afiliata la niciun organism oficial. Rostul gruparii era sa aplice tehnicile speologice alpine in marile proiecte speologice.
Asa avea sa se nasca proiectul de la Dosul Lacsorului pentru plonjarea sifoanelor finale in speranta unei jonctiuni cu Sura Mare.
Asa avea sa porneasca explorarea eventualelor continuari din avenele din Piatra Craiului.
Proiectele aveau sa se deruleze si sa finalizeze diverse etape. Niciunul dintre ele nu va fi terminat pentru ca in toamna anului 1985, Ioan Dobrescu m-a anuntat ca a gasit o gaura care “sufla rau” in creasta Craiului, in zona de calcare…
10. Piatra Craiului inainte de Avenul de sub varful Grind
Relocarea mea in anii 1983-1985 in Zarnesti, pentru prospectiuni la Poalele Pietrei
Craiului si in Muntii Fagaras, mi-au permis contactul direct cu legenda lacului de sub munte. Apartenenta mea la CS “Z”- clubul fanion al non-conformismului din speologia romaneasca, m-a impins sa creez Clubul TSA, ca o prelungire a activitatii noastre. Pe atunci, Valenas nu a agreat ideea. Important pentru el era sa fii prezent la actiunile din Muntii Apuseni.
Veste premierei integralei Avenului de sub varful Grind din 16 iunie 1986, facuta de un membru al CS “Z”, in alta parte decat in Muntii Apuseni, a fost primita de Liviu Valenas ca o provocare. Avea sa anunte descoperirea unui aven in Varasoaia cu un potential de adancime mai mare decat Grindul. Proiectul lui avea sa fie finalizat peste ani de CS “Z” si Paul Damm, un speolog exceptional care nu mai este printre noi- Dumnezeu sa-l odihneasca.
In anul 2006 Avenul de sub varful Grind avea sa piarda suprematia de cel mai adanc aven…
11. Cartitele
Dupa explorarea integrala a Avenul de sub varful Grind din vara anului 1986, am inceput
campania de dezobstructie. Singur si optimist. Eram suficient de pregatit si cunosteam foarte bine “concurenta”.
Primul lucru facut a fost sa-I conving pe Walter Gutt si Ioan Dobrescu sa se aseze la masa si impreuna sa atacam sapaturile si sa blocam actiunile in forta ale CS “FV”. Era de notorietate la acea data relatia directa, subiectiva dintre club si ISERB.
Anul 1987 este anul in care Dobrescu si cu mine am organizat si construit Refugiul Speologului pe brana de la 1900 metri altitudine. Avea sa fie tabara de baza pentru evenimentele ce aveau sa vina. Walter imi recomanda sa nu montez soba in refugiu pentru a preintampina un incendiu nedorit in padure. Si am respectat acest lucru.
Tot in anul 1987, avea sa fie semnata Conventia istorica de colaborare intre reprezentantii CS “Piatra Craiului”, CS “Hades” si CS “Avenul”.
In anii care au urmat, sapatura a inaintat extrem greu si de incet. Speologii participanti de la CS “Hades” Ploiesti, CS “Avenul” Brasov, CS “Speo-80 Bucuresti”, “Speo-telex”, Teo Negoita, au inceput sa resimta duritatea acesului la aven, parcurgerea lui si in final conditiile inumane de lucru de la baza cascadei de pe putul 5.
Am lansat invitatia oficiala CS “Focul Viu”, admitand ca am gresit initial, sa vina la sapaturi. Am fost refuzat de conducerea clubului. Tipic pentru un club studentesc. Era de munca.
Cert este ca greul la sapaturi a picat pe generatiile de speologi de la CS “Hades”, ajutorul primit de la CS “Piatra Craiului” fiind zero, iar Walter aprovizionadu-ne cu echipament, atat cat a putut-o face.
In anul 1990 am convins pe tinerii speologi de la CS “Silex” Brasov sa ni se alature. Lucian Busu avea sa invete TSA si speologia verticala in acest aven. A fost pentru mine un tanar de viitor. Din pacate, dupa 1992, viata speologica l-a indepartat de acest aven. Nu a crezut in el.
Inaintea primei zapezi din toamna anului 1991, Mugurel Cernatescu si cu mine reuseam dupa 6 ani de munca sa deschidem primele spatii decimetrice in pasaj. Curentul de aer era violent si colonia de lilieci din acel an a migrat mai jos prin sapatura. Am incheat anul multumiti ca in cele din urma, trecerea era ca si facuta.
12. “Extinctia speologilor”
Evenimentele ce aveau sa premearga miscarea populara si politica din decembrie 1989,
si-au lasat amprenta si pe miscarea speologica de amatori.
Demult mocnea nemultumirea printre speologii amatori vis-à-vis de unele cluburi favorizate de Comisia Centrala si in general de calitatea speologiei explorative concentrate exclusiv pe cadastru. Explorarea in marile sisteme inca trena, in detrimentul luptelor fratricide pentru puncte, diplome si premii nesemnificative. Miscarea centrifuga se amplifica de la an la an. Finele anului 1989 ne-a gasit brusc dezbinati.
Anul 1990 a adus scindarea iremediabila a miscarii speologice de amatori. Nebunia acelor ani care avea sa distruga Romania comunista, nu a iertat nici pe speologii acelor vremuri.
Societati speologice independente in Ardeal, in Banat, sau la Bucuresti aveau sa incerce repolarizarea si impacarea speologilor. Avea sa lipseasca liantul. Cadastrul pesterilor care a unit miscarea atatia ani, nu mai putea mentine laolalta pe toata lumea. Incepuse “extinctia speologilor”, care avea sa dureze pana la agregarea Federatiei Romane de Speologie in anul 1995.
“Nimic nu merge bine cand viata personala merge rau” spune un proverb corean.
13. Speo-piratii si strapungerea
Lumea, inclusiv speologii au descoperit ca noua ordine politica din Romania necesita o alta abordare a vietii. Cluburi au disparut, altele au intrat in conservare, noi nuclee au inceput sa activeze. Astfel, in vecinatatea Avenului de sub varful Grind a aparut o grupare de haiduci speologi. Nevazuti si nestiuti au calcat zona. Am incercat sa comunic cu acestia prin Ioan Dobrescu si le-am transmis clar mesajul sa nu initieze singuri explorarea avenului pentru ca exista probabilitatea mare sa existe pierderi de vieti omenesti. Nu am fost ascultat si viata a demonstrat ca am avut dreptate, din pacate.
Cert este ca dupa anul 1990 au inceput sa ne dispara materiale de explorare, corzi, pitoane ce erau depozitate in containere in aven. CS “Piatra Craiului” s-a delimitat clar de actiunile speo-piratilor.
Si inevitabilul s-a produs in primavara anului 1992. Un grup de speologi de la Colibasi vor intra in aven si vor deschide pasajul pentru accesul omului.
N-am sa uit niciodata sentimentul acela ciudat cand un hot iti intra in casa si iti fura ceva. Am trecut insa repede peste aceste emotii si in iunie am intrat cu speologii de la CS”Hades” si CS”Silex” in aven. Aveam sa recunosc profesionalismul celor care au degajat total pasajul. O joaca de copii, dar care durase mai inainte, 6 ani. E foarte usor sa-ti insusesti munca altora. Asta se cheama furt, dar nicio lege nu poate sa-ti faca dreptate. La prima vedere. A venit insa alt fel de dreptate. Cea divina. Ar trebui sa ne dea de gandit, o lectie aspra de viata si moarte.
Avenul insa ramanea neexplorat complet. Aveam s-o facem in acelasi an. Ori cel putin asta ne-am propus atunci.
14. Abandon
Sase ani de sapaturi, nenumarate ture saptamanale de 2-3 zile, an dupa an, lupta cu
avenul si cu neseriozitatea oamenilor, convingerea ca trebuie continuat in vremuri tulburi, m-au marcat iremediabil atat fizic cat si psihic. Dureri insuportabile in incheieturi si oase reumatice si-au facut aparitia la articulatiile mainilor.
Dupa tura din iunie 1992, dupa ce am vizitat pasajul si am trecut dincolo, marturisesc ca am avut un sentiment de usurare. Gata. Am terminat. Cum, necum, am terminat. Si pentru prima oara am avut “un sindrom de coarda”, o lipsa mortala de concentrare pe drumul de iesire din traseu. M-am gandit ca n-am pe nimeni mai in varsta ca mine pe care sa-l intreb ce sa fac. Atunci m-am gandit prima oara sa abandonez. N-avea rost sa-mi pierd viata in vreun accident stupid.
15. Batalia de la “Nicopole” si Avenul de sub varful Grind
In iunie 1992, m-am bazat enorm pe continuarea explorarii dincolo de pasaj pe Lucian
Busu si Mugurel Cernatescu. Prin urmare, l-am rugat pe Lucian Busu sa organizeze cativa speologi pentru sprijin in aven pentru septembrie 1992, in vederea explorarii finale a avenului. Echipa de varf existand deja.
Din pacate totul s-a terminat cu un fiasco organizatoric monstruos. Pe o vreme rece si ploioasa, pe cand echipa de speologi de la CS”Hades” sosea in Fundul Vladustii cu un camion cu 6 axe MAN, la refugiul de tabla de la Grind soseau convocati de Lucian, circa 30 de speologi cu un francez in frunte. La privirea mea intrebatoare, Lucian a ridicat din umeri. Mi-a spus ca unele persoane din Brasov, care n-aveau nici cea mai mica tangenta cu acest tip de aven, dar care aveau in schimb tupeu, l-au redus la tacere si au facut aceasta convocare. Incredibil, dar adevarat !
Comparatia cu “batalia de la Nicopole” a fost perfecta.
Lipsa de comanda si completa abatere de la programul original, coroborat cu imposibilitatea mea fizica, datorata durerilor atroce in incheieturi aparute din cauza vremii reci, m-au determinat sa iau decizia pe loc (!) de a nu mai participa si de a nu-mi asuma o explorare cu persoane necunoscute, veleitare si neinstruite, care isi arogau deja drepturi numai de ei stiute…
Am anuntat participantii cu privire la pericolele mortale din aven si m-am retras.
Dupa 7 ani de munca, avenul era deschis, iar sub directa mea coordonare nu au existat incidente sau accidente de nici un fel.
Negrul isi facuse datoria.
Cum s-a terminat acea explorare ? “Floarea cea vestita” a speologiei nationale a esuat lamentabil la trecerea ingusta de la minus 300 metri…
… Iar migratia catre aven avea sa se porneasca...
16. Un nou inceput- FRS
In anul 1995, Noni si compania de la Colibasi si-a continuat explorarile si au atins finalul
de la minus 530 metri. Performanta lui avea sa fie punctata de un cumplit accident. Lipsa de experienta si entuziasmul nu fac casa buna cu performanta. Vali Ioan si Dan Chirila de la CS”Hades” au scos trupul neinsufletit de la minus 300 metri pana la pasajul dezobstruat. Apoi echipele celelalte l-au adus afara dupa o lupta dura cu avenul. Imi pare rau ca am avut dreptate candva…
1995 avea sa fie anul aparitiei primei federatii romanesti de speologie. Apele s-au asezat in matca lor si a inceput o noua viata speologica in Romania. Total diferita si cu oameni tineri. Sincer n-am inteles mare lucru din proiectele federatiei. Probabil ca erau necesare…
“Extinctia speologica” luase sfarsit ! Evolutia isi urma calea…
Printre primele actiuni ale federatiei a fost declararea ca obiectiv de importanta
nationala a Avenului de sub varful Grind si s-a montat o poarta.
17. In loc de sfarsit
Citind acest recurs la respect veti intelege astazi de ce acest aven nu a fost explorat in totalitate de catre speologi si de ce nu s-au continuat sapaturile la terminusul de la minus 530 metri, pentru atingerea unei adancimi mult mai mari. Disparitia speologilor TSA-isti intre anii 1990-1995, a facut loc unor grupari de pseudo-speologi din tara, sau a unor oportunisti locali.
Acestora le-a lipsit ceea ce un speolog are cu adevarat. Dorinta de a crede si a merge mai departe in explorarea petelor albe geografice, doar pentru ca ele exista.
Inceputul de mileniu a adus CS “Focul Viu” si CS “Avenul” reloaded in acest aven. Pasarea Phoenix exista cu adevarat si in speologia adevarata.
Va urez succes spre minus 800 metri, sau poate chiar mai departe, dar nu uitati un ultim sfat: consolidati trecerea prin pasajul de la baza putului 5 cu o tubulatura rezistenta cu diametru mare. Brecia se poate prabusi oricand ! Si inarmati-va cu rabdare si responsabilitate. Veti reusi.
Bucuresti, 27 februarie 2013.
de Gheorghe (Gogu) Popescu,
un TSA-ist roman
Am inceput sa pun pe hartie acest recurs la respect pentru ca Avenul de sub varful Grind
s-a nascut din visele, indrazneala si incapatanarea a patru oameni, din generatii diferite, de-a lungul a sapte decenii.
Alpinisti, turisti, geologi, ingineri, localnici si visatori pe care viata i-a purtat prin arealul muntelui Piatra Craiului au creat si perpetuat legenda “lacului subteran”. Multi au cautat calea, dar putini au mentinut vie si cu incapatanare flacara acestui vis.
In secolul trecut, istoria cautarilor a inceput cu Alfred Prox care in anii ’30 a inceput cercetari sistematice pentru a gasi accesul spre adancurile Pietrei Craiului si de la care am primit in anul 1987, desi era la o varsta venerabila, indemnul de a nu renunta si de a deschide calea spre maruntaiele Pietrei. A fost clipa astrala cand Walter mi-a inmanat simbolic bastonul stafetei de la octogenarul Prox.
A fost apoi Walter Gutt, om de munte de vaza al Brasovului, cel care in deceniul al cincilea facea sapaturi in avenul din Vladusca timp de 3 ani si cerceta cu alpinistii carstul Westwandului. El a fost eminenta cenusie a speologiei brasovene de-a lungul deceniilor si ajutor de nadejde pentru mai tinerii cercetatori ai Institutului de Speologie Emil Racovita. El mi-a dat tot ce am dorit ca echipament de explorare si l-a tinut la curent pe Alfred Prox cu stadiul sapaturii in aven.
Dincolo de munti, in Campulung Muscel, a trait Ioan (Tica) Dobrescu, un speolog neobosit si necrutator. A fost omologul lui Walter. A cunoscut ca nimeni altul carstul Pietrei Craiului. De numele lui este legata descoperirea Avenului de sub varful Grind in toamna anului 1985. Mi-a dat vestea buna toamna tarziu si impreuna am purces in vara urmatoare la cucerirea celui mai tare aven din Romania.
Gheorghe (Gogu) Popescu, copilul, prin adoptie speologica, al celor trei. Cel care a organizat si facut premiera completa a Avenului de sub varful Grind, explorand putul nr 5 (Niagara) si terminusul avenului in 16 iunie 1986. Intre 1986-1991, va organiza si desfasura primul proiect de sapaturi la adancime pentru decolmatarea pasajului de acces spre visele neimplinite ale inaintasilor.
Va aduce pentru prima data la aceeasi masa pe Ioan Dobrescu si Istvan Denes de la CS “Avenul Brasov” si vor semna in anul 1987, prima Conventie tripartita intre cluburi de speologie de colaborare pentru exploarea acestui aven.
2. Recviem
Walter Gutt a murit prematur rapus de o boala necrutatoare. L-am vazut ultima oara in 1995 la Brasov, pe cand murise tanarul Cornel Rotaru in aventura nesabuita nascuta din instincte primare a grupului speo-pirat din Colibasi. Atunci, acasa la Walter, am plans si Walter in intelepciunea lui m-a imbarbatat si mi-a dat exemplul lui Ford, ce nu putea fi raspunzator pentru accidentele de automobil.
Nenea Tica Dobrescu s-a stins din viata acum mai bine de un an. Un speolog desavarsit. L-am cunoscut inca din anul 1976. El mi-a pus pentru prima data coarda de alpinism in mana si mi-a acordat increderea totala dupa premiera avenului. Amandoi am strans pe prietenii si colegii nostri in speologie si am construit refugiul speologic de la 1900 metri altitudine. Ii multumesc.
Prietenul meu Petrica Arvatu care a murit la iesirea dintr-un traseu de alpinism, la o vreme dupa explorarea avenului.
Pali Matos, neobositul speolog si reporter de la Speo-Telex, nu mai este printre noi de multi ani.
Teodor Negoita, cercetator polar si speolog solitar s-a stins din viata anul trecut.
I-am amintit aici pe toti cei care mai mult sau mai putin au fost langa mine si au investit in crezul ca avenul continua.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
3. Inceputurile
Bunul meu prieten Nelu Bostan, traieste. Am sa-l rog sa ma lase sa evoc asa cum a fost la Grind inca de la inceput… Parca il vad si acum in acea duminica spre seara, pe 15 iunie 1986, langa salasul de pe brana de 1900 metri altitudine, impreuna cu Petrica Arvatu, Dobrescu si ceilalti, trasi la fata, obositi si tristi, povestindu-mi la ce sa ne asteptam jos. Era un aven de groaza…
…In toamna lui 1985, Ioan Dobrescu si o echipa de la Clubul de speologie “Piatra Craiului” au gasit fisura din peretele hornului. S-a coborat primul put, dar continuarea era obturata cu grohotis si zapada. Nenea Tica a luat decizia inteleapta de a lasa explorarea pentru la anul. Venea iarna, iar logistica era anevoioasa.
Mi-adic aminte scrisoarea primita de la el, scriindu-mi cu emotie, ca a gasit o gaura care sufla tare… Am stabilit de comun acord sa pastram secretul descoperirii si sa facem explorarea impreuna in vara viitoare. Urma sa ne intalnim vineri 13 iunie 1986 la refugiul de tabla de la Grind…
Duminica, pe 15 iunie 1986, echipa de varf de la CS Piatra Craiului Campulung Muscel, formata din Petrica Arvatu si Nelu Bostan au coborat in premiera puturile 2, 3 si 4 din Avenul de sub varful Grind, oprindu-se la minus 122 metri, la intrarea in putul 5. Au abandonat explorarea din cauza tehnicii de explorare deficitare si s-au retras la suprafata cu echipa de sprijin.
A doua zi, luni, pe 16 iunie 1986, cealalta echipa formata din Gheorghe (Gogu) Popescu de la CS “Z” Oradea, Adrian Nicolau si Florin Stanciu, amandoi de la CS “Hades” Ploiesti, aveau sa aplice Tehnicile Speologice Alpine pentru prima data in acest aven si explorau in premiera putul 5 si atingeau terminusul la minus 200 m (dupa cartarea autorului), sau minus 165, 175, 180 metri dupa alte cartari.
La baza cascadei de pe putul 5, in partea opusa, o imensa aglomerare de brecie de falie obtura definitiv continuarea. Undeva pe sub ea apa isi facea drum. Ascultam toti trei clipocitul apei pe sub pietre, aburul respiratiei incepea sa se acumuleze iar frigul patrunzator deja ne trezea din amorteala.
Frustrarea era fara margini !...
Cinci lucruri se definesc ca adevar in istoria descoperirilor din acest aven:
A. Avenul de sub varful Grind a fost descoperit in toamna anului 1985 de catre Ioan Dobrescu si echipa CS Piatra Craiului, dar explorarea completa s-a amanat pentru anul 1986 din cauza apropierii iernii si a lipsei de logistica.
B. Intre 15-16 iunie 1986, speologi de la CS “Piatra Craiului” Campulung Muscel, CS “Z” Oradea si CS “Hades” Ploiesti au explorat in premiera Avenul de sub varful Grind de la suprafata pana la terminusul de la baza putului 5, la minus 200 metri (cartare provizorie), unde nu mai exista continuare pentru om.
C. Acest aven avea sa schimbe din temelii modul de explorare a verticalelor din carstul romanesc, avea sa fie primul aven alpin romanesc, explorat de speologi de la mai multe cluburi, aplicand TSA-ul si spiritul CS “Z” de atunci, lucru rar intalnit in speologia acelor ani.
D. Tot atunci, pe 16 iunie 1986, s-a luat decizia istorica de a sapa in pasaj cu orice pret si oricat de mult timp. Decolmatarea la mare adancime si de lunga durata a reprezentat o noutate in speologia explorativa a acelor ani.
E. Fisa de declaratie la Cadastrul pesterilor are inregistrata denumirea: Avenul de sub varful Grind. Prin urmare este denumirea data oficial dupa cartarea avenului si declararea lui oficiala.
La o ora tarzie in noapte, s-a inceput sa se scoata cu mainile goale malul argilos si pietrisul ce acoperea circa 10 metri cubi de daramatura.
Incepuse cea mai amarnica aventura pentru mine… pentru ca fusese programat sa ma aflu la locul potrivit si la momentul potrivit.
4. Inceputul sfarsitului
Istorisirea mea continua punctand o scurta si o altfel de istorie a speologiei de amatori, pentru a intelege astazi resorturile ascunse si tendintele care au dus la marea “extinctie speologica” din anii 1990 si la aparitia celui mai adanc aven alpin din Carpati. Termenul de “extinctie speologica” imi apartine.
5. Primele mele contacte cu speologia
Undeva intr-un pod, uitate de timp, sunt cateva scutiri de la cursuri semnate de
Emilian Cristea. Deunazi, un confrate la simpozionul de Glaciologie de la Piatra Neamt imi spunea sa le caut, pentru ca autograful lui nea Milica este valoros.
Parca a fost ieri. In 1976 fondam impreuna cu Florin Voicila Clubul de speologie “Hades” in Institutul de Petrol si Gaze din Ploiesti, ca o continuare a vestitului club de alpinism IPGG, desfiintat dupa mutarea facultatilor de petrol si gaze de la Bucuresti la Ploiesti. Lecturile mele din Ionel Coman, W.Kargel, Em. Cristea sau M.Bleahu, ma familiarizasera cu lumea adancurilor, totusi eu ramaneam un alpinist convins.
Din combinatia asta irezistibila avea sa se nasca TSA-istul de mai tarziu. Pentru cine nu stie, TSA-ist este un speolog care aplica tehnici speologice alpine- inventate de francezi, intr-un fel de alpinism subteran.
6. Speologia- sport de masa si tendintele centrifuge
Sfarsitul deceniului sapte aducea agregarea finala a entuziastilor intr-o miscare
speologica nemaiintalnita. Miscarea de amatori. Emilian Cristea si dr. Marcian Bleahu au fost fondatorii ei. Sport sau amatorism ? Dezbateri nesfarsite, pentru ca intr-un final, doctorul sa decida. Va exista si sport pentru ca trebuia sa existam in cadrul unei Comisii specializate din Federatia Romana de Turism Alpinism. Nu puteam avea o federatie de speologie de amatori.
Inca de la bun inceput a existat opozitie impotriva ideii de sport si de competitie. Amintirea mortilor din mansele contra cronometru din alpinism era inca vie. In tot acest timp, cluburile de speologie mici si frustrate au cautat si alte modalitati de exprimare si, incetul cu incetul, s-a osificat ideea ca unele grupari speologice sunt favorizate, iar altele nu.
Avenul de sub varful Grind s-a nascut dintr-o astfel de frustrare sau altfel spus, din spirit de fronda.
7. CS “Z” Oradea, sau inceputul “dizidentei” in speologia sportiva
In anul 1980 paraseam CS “Hades”, iar in anul 1981 eram adoptat de Clubul de speologie
“Z” din Oradea. Aveam sa fiu aruncat in explorarea dura si nemiloasa a pesterii din paraul Hodobanei si a carstului din Muntii Apuseni. Aveam sa parasesc clubul in august 1986 si inscriam premiera facuta in Avenul de sub varful Grind in portofoliul bogat al clubului.
CS “Z” a fost primul club de speologie care a nu a tinut cont de apartenenta speologilor la un club oarecare. Explorarile marilor sisteme subterane descoperite, fiind facute cu oricine era capabil s-o faca. Nu a contat ca era speolog din tara sau din strainatate. S-a creat un nou tip de autofinantare a clubului si un stil simplu, direct si eficient de explorare si valorificare a marilor goluri subterane.
CS “Z” a fost primul club de speologie care in conditiile vitrege a dictaturii partidului comunist, a organizat in 1983 primul stagiu de perfectionare TSA din Romania intr-o totala sfidare a politicii de atunci si a retribuit primii monitori de TSA din Romania. Am fost astfel primul monitor de TSA din Romania alaturi de Vlad Gherghiceanu, Mircea Tent si Nicu Sasu. Bineinteles ca reactiile oficiale ne-au fost complet defavorabile, dar totul s-a oprit aici.
8. Marirea si decaderea unui speolog charismatic
CS “Z” Oradea a avut in acei ani o existenta zbuciumata si plina de evenimente
speologice de varf. Promotorul lor a fost Liviu Valenas- geograf la Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea. Un speolog de exceptie, dar controversat pentru acei ani, fiind placut de unii si urat de altii.
Datorita proiectelor speologice indraznete si sfidarii pe fata a tendintei sportive- tot mai pregnanta in miscarea speologica nationala, incetul cu incetul, speologi din toata tara au inceput sa vina tot mai aproape de clubul oradean. Reactia oculta din partea oficialitatilor a fost violenta. Printre altele, Securitatea a intrat pe fir. Valenas a fost dat afara de la Muzeul Tarii Crisurilor, pe fondul parasirii tarii de catre un membru al familiei. Apoi escapadele bahice exagerate si intretinute voit sau nu, au compromis activitatea clubului…
Aveam sa parasesc clubul in august 1986, cu un gust amar si cu tinicheaua de coada. Eram “locotenentul lui Valenas”, privit piezis si evitat de unii si altii.
9. Clubul TSA
Intr-o vreme in care echipamentele originale de TSA erau mai valoroase decat o Dacia 1300, aveam sa polarizez in jurul meu speologi ce cunosteau Tehnicile Speologice Alpine la acea data. Erau speologi amatori de la “Hades”, “Focul Viu”, “CSERB”, “Carst Bacau”, “Z”. Era in anul 1984 si ne-am reunit intr-o grupare numita TSA Club. Nu era afiliata la niciun organism oficial. Rostul gruparii era sa aplice tehnicile speologice alpine in marile proiecte speologice.
Asa avea sa se nasca proiectul de la Dosul Lacsorului pentru plonjarea sifoanelor finale in speranta unei jonctiuni cu Sura Mare.
Asa avea sa porneasca explorarea eventualelor continuari din avenele din Piatra Craiului.
Proiectele aveau sa se deruleze si sa finalizeze diverse etape. Niciunul dintre ele nu va fi terminat pentru ca in toamna anului 1985, Ioan Dobrescu m-a anuntat ca a gasit o gaura care “sufla rau” in creasta Craiului, in zona de calcare…
10. Piatra Craiului inainte de Avenul de sub varful Grind
Relocarea mea in anii 1983-1985 in Zarnesti, pentru prospectiuni la Poalele Pietrei
Craiului si in Muntii Fagaras, mi-au permis contactul direct cu legenda lacului de sub munte. Apartenenta mea la CS “Z”- clubul fanion al non-conformismului din speologia romaneasca, m-a impins sa creez Clubul TSA, ca o prelungire a activitatii noastre. Pe atunci, Valenas nu a agreat ideea. Important pentru el era sa fii prezent la actiunile din Muntii Apuseni.
Veste premierei integralei Avenului de sub varful Grind din 16 iunie 1986, facuta de un membru al CS “Z”, in alta parte decat in Muntii Apuseni, a fost primita de Liviu Valenas ca o provocare. Avea sa anunte descoperirea unui aven in Varasoaia cu un potential de adancime mai mare decat Grindul. Proiectul lui avea sa fie finalizat peste ani de CS “Z” si Paul Damm, un speolog exceptional care nu mai este printre noi- Dumnezeu sa-l odihneasca.
In anul 2006 Avenul de sub varful Grind avea sa piarda suprematia de cel mai adanc aven…
11. Cartitele
Dupa explorarea integrala a Avenul de sub varful Grind din vara anului 1986, am inceput
campania de dezobstructie. Singur si optimist. Eram suficient de pregatit si cunosteam foarte bine “concurenta”.
Primul lucru facut a fost sa-I conving pe Walter Gutt si Ioan Dobrescu sa se aseze la masa si impreuna sa atacam sapaturile si sa blocam actiunile in forta ale CS “FV”. Era de notorietate la acea data relatia directa, subiectiva dintre club si ISERB.
Anul 1987 este anul in care Dobrescu si cu mine am organizat si construit Refugiul Speologului pe brana de la 1900 metri altitudine. Avea sa fie tabara de baza pentru evenimentele ce aveau sa vina. Walter imi recomanda sa nu montez soba in refugiu pentru a preintampina un incendiu nedorit in padure. Si am respectat acest lucru.
Tot in anul 1987, avea sa fie semnata Conventia istorica de colaborare intre reprezentantii CS “Piatra Craiului”, CS “Hades” si CS “Avenul”.
In anii care au urmat, sapatura a inaintat extrem greu si de incet. Speologii participanti de la CS “Hades” Ploiesti, CS “Avenul” Brasov, CS “Speo-80 Bucuresti”, “Speo-telex”, Teo Negoita, au inceput sa resimta duritatea acesului la aven, parcurgerea lui si in final conditiile inumane de lucru de la baza cascadei de pe putul 5.
Am lansat invitatia oficiala CS “Focul Viu”, admitand ca am gresit initial, sa vina la sapaturi. Am fost refuzat de conducerea clubului. Tipic pentru un club studentesc. Era de munca.
Cert este ca greul la sapaturi a picat pe generatiile de speologi de la CS “Hades”, ajutorul primit de la CS “Piatra Craiului” fiind zero, iar Walter aprovizionadu-ne cu echipament, atat cat a putut-o face.
In anul 1990 am convins pe tinerii speologi de la CS “Silex” Brasov sa ni se alature. Lucian Busu avea sa invete TSA si speologia verticala in acest aven. A fost pentru mine un tanar de viitor. Din pacate, dupa 1992, viata speologica l-a indepartat de acest aven. Nu a crezut in el.
Inaintea primei zapezi din toamna anului 1991, Mugurel Cernatescu si cu mine reuseam dupa 6 ani de munca sa deschidem primele spatii decimetrice in pasaj. Curentul de aer era violent si colonia de lilieci din acel an a migrat mai jos prin sapatura. Am incheat anul multumiti ca in cele din urma, trecerea era ca si facuta.
12. “Extinctia speologilor”
Evenimentele ce aveau sa premearga miscarea populara si politica din decembrie 1989,
si-au lasat amprenta si pe miscarea speologica de amatori.
Demult mocnea nemultumirea printre speologii amatori vis-à-vis de unele cluburi favorizate de Comisia Centrala si in general de calitatea speologiei explorative concentrate exclusiv pe cadastru. Explorarea in marile sisteme inca trena, in detrimentul luptelor fratricide pentru puncte, diplome si premii nesemnificative. Miscarea centrifuga se amplifica de la an la an. Finele anului 1989 ne-a gasit brusc dezbinati.
Anul 1990 a adus scindarea iremediabila a miscarii speologice de amatori. Nebunia acelor ani care avea sa distruga Romania comunista, nu a iertat nici pe speologii acelor vremuri.
Societati speologice independente in Ardeal, in Banat, sau la Bucuresti aveau sa incerce repolarizarea si impacarea speologilor. Avea sa lipseasca liantul. Cadastrul pesterilor care a unit miscarea atatia ani, nu mai putea mentine laolalta pe toata lumea. Incepuse “extinctia speologilor”, care avea sa dureze pana la agregarea Federatiei Romane de Speologie in anul 1995.
“Nimic nu merge bine cand viata personala merge rau” spune un proverb corean.
13. Speo-piratii si strapungerea
Lumea, inclusiv speologii au descoperit ca noua ordine politica din Romania necesita o alta abordare a vietii. Cluburi au disparut, altele au intrat in conservare, noi nuclee au inceput sa activeze. Astfel, in vecinatatea Avenului de sub varful Grind a aparut o grupare de haiduci speologi. Nevazuti si nestiuti au calcat zona. Am incercat sa comunic cu acestia prin Ioan Dobrescu si le-am transmis clar mesajul sa nu initieze singuri explorarea avenului pentru ca exista probabilitatea mare sa existe pierderi de vieti omenesti. Nu am fost ascultat si viata a demonstrat ca am avut dreptate, din pacate.
Cert este ca dupa anul 1990 au inceput sa ne dispara materiale de explorare, corzi, pitoane ce erau depozitate in containere in aven. CS “Piatra Craiului” s-a delimitat clar de actiunile speo-piratilor.
Si inevitabilul s-a produs in primavara anului 1992. Un grup de speologi de la Colibasi vor intra in aven si vor deschide pasajul pentru accesul omului.
N-am sa uit niciodata sentimentul acela ciudat cand un hot iti intra in casa si iti fura ceva. Am trecut insa repede peste aceste emotii si in iunie am intrat cu speologii de la CS”Hades” si CS”Silex” in aven. Aveam sa recunosc profesionalismul celor care au degajat total pasajul. O joaca de copii, dar care durase mai inainte, 6 ani. E foarte usor sa-ti insusesti munca altora. Asta se cheama furt, dar nicio lege nu poate sa-ti faca dreptate. La prima vedere. A venit insa alt fel de dreptate. Cea divina. Ar trebui sa ne dea de gandit, o lectie aspra de viata si moarte.
Avenul insa ramanea neexplorat complet. Aveam s-o facem in acelasi an. Ori cel putin asta ne-am propus atunci.
14. Abandon
Sase ani de sapaturi, nenumarate ture saptamanale de 2-3 zile, an dupa an, lupta cu
avenul si cu neseriozitatea oamenilor, convingerea ca trebuie continuat in vremuri tulburi, m-au marcat iremediabil atat fizic cat si psihic. Dureri insuportabile in incheieturi si oase reumatice si-au facut aparitia la articulatiile mainilor.
Dupa tura din iunie 1992, dupa ce am vizitat pasajul si am trecut dincolo, marturisesc ca am avut un sentiment de usurare. Gata. Am terminat. Cum, necum, am terminat. Si pentru prima oara am avut “un sindrom de coarda”, o lipsa mortala de concentrare pe drumul de iesire din traseu. M-am gandit ca n-am pe nimeni mai in varsta ca mine pe care sa-l intreb ce sa fac. Atunci m-am gandit prima oara sa abandonez. N-avea rost sa-mi pierd viata in vreun accident stupid.
15. Batalia de la “Nicopole” si Avenul de sub varful Grind
In iunie 1992, m-am bazat enorm pe continuarea explorarii dincolo de pasaj pe Lucian
Busu si Mugurel Cernatescu. Prin urmare, l-am rugat pe Lucian Busu sa organizeze cativa speologi pentru sprijin in aven pentru septembrie 1992, in vederea explorarii finale a avenului. Echipa de varf existand deja.
Din pacate totul s-a terminat cu un fiasco organizatoric monstruos. Pe o vreme rece si ploioasa, pe cand echipa de speologi de la CS”Hades” sosea in Fundul Vladustii cu un camion cu 6 axe MAN, la refugiul de tabla de la Grind soseau convocati de Lucian, circa 30 de speologi cu un francez in frunte. La privirea mea intrebatoare, Lucian a ridicat din umeri. Mi-a spus ca unele persoane din Brasov, care n-aveau nici cea mai mica tangenta cu acest tip de aven, dar care aveau in schimb tupeu, l-au redus la tacere si au facut aceasta convocare. Incredibil, dar adevarat !
Comparatia cu “batalia de la Nicopole” a fost perfecta.
Lipsa de comanda si completa abatere de la programul original, coroborat cu imposibilitatea mea fizica, datorata durerilor atroce in incheieturi aparute din cauza vremii reci, m-au determinat sa iau decizia pe loc (!) de a nu mai participa si de a nu-mi asuma o explorare cu persoane necunoscute, veleitare si neinstruite, care isi arogau deja drepturi numai de ei stiute…
Am anuntat participantii cu privire la pericolele mortale din aven si m-am retras.
Dupa 7 ani de munca, avenul era deschis, iar sub directa mea coordonare nu au existat incidente sau accidente de nici un fel.
Negrul isi facuse datoria.
Cum s-a terminat acea explorare ? “Floarea cea vestita” a speologiei nationale a esuat lamentabil la trecerea ingusta de la minus 300 metri…
… Iar migratia catre aven avea sa se porneasca...
16. Un nou inceput- FRS
In anul 1995, Noni si compania de la Colibasi si-a continuat explorarile si au atins finalul
de la minus 530 metri. Performanta lui avea sa fie punctata de un cumplit accident. Lipsa de experienta si entuziasmul nu fac casa buna cu performanta. Vali Ioan si Dan Chirila de la CS”Hades” au scos trupul neinsufletit de la minus 300 metri pana la pasajul dezobstruat. Apoi echipele celelalte l-au adus afara dupa o lupta dura cu avenul. Imi pare rau ca am avut dreptate candva…
1995 avea sa fie anul aparitiei primei federatii romanesti de speologie. Apele s-au asezat in matca lor si a inceput o noua viata speologica in Romania. Total diferita si cu oameni tineri. Sincer n-am inteles mare lucru din proiectele federatiei. Probabil ca erau necesare…
“Extinctia speologica” luase sfarsit ! Evolutia isi urma calea…
Printre primele actiuni ale federatiei a fost declararea ca obiectiv de importanta
nationala a Avenului de sub varful Grind si s-a montat o poarta.
17. In loc de sfarsit
Citind acest recurs la respect veti intelege astazi de ce acest aven nu a fost explorat in totalitate de catre speologi si de ce nu s-au continuat sapaturile la terminusul de la minus 530 metri, pentru atingerea unei adancimi mult mai mari. Disparitia speologilor TSA-isti intre anii 1990-1995, a facut loc unor grupari de pseudo-speologi din tara, sau a unor oportunisti locali.
Acestora le-a lipsit ceea ce un speolog are cu adevarat. Dorinta de a crede si a merge mai departe in explorarea petelor albe geografice, doar pentru ca ele exista.
Inceputul de mileniu a adus CS “Focul Viu” si CS “Avenul” reloaded in acest aven. Pasarea Phoenix exista cu adevarat si in speologia adevarata.
Va urez succes spre minus 800 metri, sau poate chiar mai departe, dar nu uitati un ultim sfat: consolidati trecerea prin pasajul de la baza putului 5 cu o tubulatura rezistenta cu diametru mare. Brecia se poate prabusi oricand ! Si inarmati-va cu rabdare si responsabilitate. Veti reusi.
Bucuresti, 27 februarie 2013.
de Gheorghe (Gogu) Popescu,
un TSA-ist roman
